miercuri, 27 noiembrie 2013

PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI ROMANIEI(2013) PRIN INITIATIVA LEGISLATIVA POPULARA PT. CARE E NEVOIE DE 500.000 DE SEMNATURI

HAI ROMÂNIA CĂ SE POATE PRIN INIŢIATIVĂ POPULARĂ SĂ INSTAUREZI CU ADEVĂRAT  STATUL DE DREPT, DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ, CREŞTINĂ ŞI SOCIALĂ, SĂ ÎNFĂPTUIEŞTI MAREA UNIRE, SĂ TE NUMEŞTI DIN NOU DACIA ŞI SĂ REVII LA FORMA DE GUVERNARE MONARHICĂ CONSTITUŢIONALĂ ACTUALIZATĂ POTRIVIT PRINCIPIILOR CREŞTINE   MERITOCRATE DAR CA PRINCIPAT ELECTIV DEMOCRAT PARTICIPATIV, CREŞTIN ŞI SOCIAL!

Semnaţi PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI(2013), întocmit de Cons. Jur. Tuţa Anghel
 şi distribuiţi pentru obţinerea a circa 500.000 de semnături, câte 20.000 de semnături/ judeţ în cel puţin 20 de judeţe ale ţării .

Pentru realizarea acestor deziderate sacre pentru poporul nostru trebuie înfiinţată o mişcare internaţională şi naţională care după obţinerea numărului de semnături in Adunare Publică să susţină prin Proclamaţie PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI(2013), şi să ceară actualelor autorităţi ale statului să ia toate măsurile pentru adoptarea şi implementarea lui în regim de urgenţă.
Există o propunere de denumire pentru mişcarea de renaştere şi reclădire a ţării pe site-ul http://www.tutzaanghel.cabanova.com chiar în  Titlul paginii: MIŞCAREA INIERNAŢIONALĂ ŞI NAŢIONALĂ PENTRU UNIREA, TREZIREA ŞI AUTONOMIA REGIUNILOR ISTORICE ALE DACIEI MARI- PRINCIPATUL „NOULUI SALEM” va fi abreviat astfel: “MINUTA_R.I.D.M_P.N.S”, şi va constitui o anagramă cu semnificaţia: „PROCLAMAŢIA REGIUNILOR ISTORICE ALE DACIEI MARI- PRINCIPATUL NOULUI-SALEM”, care promovează o formă de guvernare monarhică electivă, democratică participativă, creştină şi socială de centru dreapta. Forma de guvernare se va numi: PRINCIPATUL DACIEI, iar Şeful Statului va fi un principe ales de popor cu titulatura de Domnul Daciei.
„MINUTA_R.I.D.M._P.N.S.” are ca obiectiv fundamental promovarea şi semnarea PROIECTULUI DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI(2013) întocmit de cons. Jur. Tuţa Anghel.
      Obiectivele speciale ale Mişcării sunt de natură: politică, spirituală şi etică şi vor face obiectul revizuirii Constituţiei României prin iniţiativă cetăţenească în temeiul art. 146, alin.2, potrivit căruia: „Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie sa provină din cel puţin din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul iniţiativei”. Deci pentru reuşita iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei avem nevoie de circa 500.000 de semnături, totalizate din jumătate din judeţele ţării.
  Aceste obiective reprezintă soluţii la revendicările şi criza morală, economică şi socială, cuprinse în Proiectul revizuirii în regim de urgenţă a Constituţiei ţării cu următoarele propuneri principale:
a). Schimbarea numelui ţării din România în Dacia şi a formei de guvernare republicane laice(atee) cu formă guvernare monarhică democratică participativă, creştină şi socială care va fi numită „PRINCIPATUL DACIEI”, precum şi restructurarea şi regionalizarea Administraţiilor statului pentru o mai bună eficienţă şi rentabilitate;
b). Înfăptuirea Unirii, este atributul puterii poporului de a o decide chiar dacă în articolului 3 aliniat (1) din Constituţie nu este prevăzută posibilitatea modificării limitelor teritoriale ale ţării, prin referendum naţional, în virtutea unei legi organice.
b). Forma de guvernământ este tot atributul puterii de decizie a poporului şi organele legiuitoare ale statului nu pot interzice lucrul acesta nici măcar prin Constituţie, şi de aceea poporul eminamente creştin poate să schimbe „republica laică(atee) în „Monarhie Constituţională electivă creştină(sacră)”- Principat electiv democrat participativ creştin(sacru) şi social ce va avea ca Şef de stat un Domnitor creştin ales cu maximum doua mandate de cate 5 ani pentru a nu fi corupt de puterea autorităţii funcţiei. Ceea ce înseamnă că în temeiul principiilor creştine, Principele este doar reprezentantul autorităţii poporului şi a lui Dumnezeu, în slujba cărora se afla pe parcursul a maxim două mandate. Orice cetăţean creştin, integru şi evlavios este prin mântuirea şi răscumpărarea în Hristos „un copil al lui Dumnezeu - Domnul(Împăratul)Cerului şi al Pământului”- Evanghelia după Ioan 1:12; 10:33. Astfel, orice om creştinat(îndumnezeit şi sfinţit) care se dezice şi se leapădă de păcat şi fărădelege devine un membru duhovnicesc(îndumnezeit sau sfinţit) al Dinastiei lui Mesia(Hristos) care a primit supremaţia şi hegemonia întregului Univers de la Tatăl Său - Părintele veşniciei şi al oricărei creaţii mântuite şi ocrotite prin credinţă şi smerenie faţă de Fiul Lui. Deci orice creştin duhovnicesc, integru, şi desăvârşit în cunoaştere şi caracter cu o pregătire înaltă poate deveni Domnitor al ţării. Detalii privitoare la restructurarea autorităţilor statului veţi găsi în cele două cărţi ale mele: MIOARA NĂZDRĂVANĂ, TURMA EI ŞI APOCALIPSA; şi TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA.
      Cartea MIOARA NĂZDRĂVANĂ, TURMA EI ŞI APOCALIPSA, descrie şi argumentează pe larg doctrinele divine privitoare la formele de guvernare instituite de Dumnezeu prin prorocii biblici încă de la întemeierea lumii(căderea creaţiei în păcat), forme care au fost modificate dogmatic de către stăpânitorii şi bogaţii pământului pentru manipularea, subjugarea şi exploatarea statelor şi naţiunilor lor. Cartea pentru a putea fi publicată a beneficiat de sprijin financiar din partea Fundaţiei Primo - Mişcarea Meritocrată, şi nu greşesc dacă spun că Dl. Laurenţiu Primo autorul cărţilor: Meritocraţia; şi Meritocraţia şi Meritocratismul este o minte deschisă, un bun scriitor, jurnalist, analist şi avangardist, căci datorită Domniei sale poporul român are în faţă posibilitatea de a opta între două soluţii meritocrate de guvernare:
     - una de centru-stânga de tip republican - meritocrat al cărui autor este însuşi Dl. Laurenţiu Primo şi detalii puteţi afla de pe site-urile: www.mertitocratia.ro şi www.Meritocratiatv.ro ;
     - alta de centru-dreapta de tip monarhie electivă – Principatul Daciei electiv, democratic participativ, creştin şi social  în care Principele este ales de popor din mijlocul său având Titulatura de Domn al Daciei, întocmit de subsemnata cons. Jur, Tuţa Anghel, cu respectarea şi propunerea de soluţii de implementare a principiilor democraţiei, statului de drept, drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale omului, detalii puteţi afla şi de pe site-urile: http://www.salemmitha-romania.webnode.ro , http://www.librarie.net/carte/196985/Mioara-nazdravana-turma-Apocalipsa, şi http://www.google.com/tutzaanghel; Deci mai rămâne doar ca poporul român să dorească sa se trezească şi să-şi îmbunătăţească modul de guvernare şi de convieţuire echitabilă pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru clasa politică dominantă.
c). Imnul Daciei va avea textul poeziei „Din nou, Dacii liberi”[1] de Adrian Păunescu, versurile evidenţiază nevoia de întoarcere la valorile, principiile şi orânduirile creştin-apostolice ale dacilor.
d). Pe drapel va fi imprimat Balaurul dacic. 
e). Depolitizarea totală a structurilor şi instituţiilor statului renăscut din regiunile istorice ale Daciei. Ocuparea tuturor funcţiilor bugetare se vor face pe criterii de competenţă, integritate morală şi profesională şi responsabilitate pentru eşecuri şi prejudicii. Partidele politice nu pot fi interzise, dar aleşii lor  din executiv sau legislativ nu vor avea dreptul să facă numiri în funcţii de stat pentru că acestea vor fi ocupate numai pe bază de concurs, probitate morală şi profesională şi responsabilitate.
f). Adoptarea  unei Legi electorale prin care să se interzică candidaturile foştilor politicieni, guvernanţi, parlamentari, foşti securişti, foşti poliţişti, foşti ofiţeri de armată, foşti magistraţi(procurori şi judecători) şi funcţionari  de orice grad compromişi sau lipsiţi de integritate morală şi profesională care în exerciţiul funcţiei lor publice au fost, sunt sau vor fi condamnaţi, urmăriţi penal sau învinuiţi de avuţii şi privilegii care nu pot fi justificate, acte şi fapte de corupţie, trafic de influenţă, conflicte de interese, abuzuri.
g). Stabilirea distincţiei clare între conceptele: „stat”- sistem organizaţional sau formă de guvernare care trebuie sa fie numai „un instrument de administrare a domeniilor ţării, patriei sau poporului” ce trebuie să îşi asume răspunderea pentru eşecuri şi să repare prejudiciile cauzate, nicidecum nu poate fi „un instrument de exercitare a puterii poporului prin substituire”;  şi „ţară”- locuitorii sau poporul unui teritoriu considerat patrie. Puterea aparţine poporului şi va fi exprimată prin democraţie participativă, nicidecum reprezentativă pentru că este de notorietate faptul că dă naştere la abuzuri, corupţie, trădare, legi nedrepte, privilegii necuvenite, căpuşarea şi subminarea economică a instituţiilor  ţării şi la dictatură.
h). Dreptul de proprietate publică aparţine ţării(poporului, patriei), nicidecum statului(Administratorul acesteia). Bunurile şi resursele din proprietatea publică sunt inalienabile(nu pot fi înstrăinate) şi trebuie administrate de stat prin funcţionari competenţi, integri şi responsabili în caz de eşec sau prejudicii.       
i). Şi alte asemenea propuneri care au fost strigate de manifestanţi prin diverse manifestaţii populare şi proclamaţii de stradă, pentru care prezentul proiect de revizuire a constituţiei propune soluţii.





PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI (2013)
Autor: Cons. jur. Tuţa Anghel
Contact:
Site-uri şi Bloguri personale:




Art. I. În temeiul art. 146, alin 2 - Constituţia României actualizată şi republicată în Monitorul oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003; modificată şi completată prin Legea 429/ 2003 de revizuire a Constituţiei României aprobată prin Referendumul naţional din 18–19 octombrie 2003 şi intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului Referendumului naţional din 18–19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României, se modifică, completează şi  actualizează astfel:
1. ARTICOLUL 1 se modifică, completează şi actualizează astfel:
Statul, ţara şi democraţia creştină participativă şi socială
(1) Statul are caracter  democrat, creştin, naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Statul va fi definit ca fiind:
a)Sistemul organizaţional administrativ, legislativ şi judecătoresc din ţară, instrument de exercitare a voinţei poporului şi a lui Dumnezeu privitoare la modul de exercitare a funcţiei de guvernare, funcţiei de legiferare şi funcţiei judecătoreşti din ţară;
b)Forma de guvernare a ţării, care are numai drepturi, obligaţii şi atribuţii expres prevăzute de Constituţie şi lege, pentru că statul nu are nici autoritate, nici putere, fără  dezbatere publică şi consultare populară prealabilă în iniţierea, negocierea şi adoptarea tuturor măsurilor, proiectelor şi legilor de interes naţional, precum şi a tratatelor internaţionale pe care are obligaţia să le iniţieze, negocieze şi adopte potrivit principiilor: transparenţei, oportunităţii, durabilităţii, echităţii, nediscriminării, egalităţii de şanse şi suveranităţii popoarelor.
(3) Forma de guvernământ a ţării este  Principatul electiv democrat participativ, creştin[2] şi social, exercitată de un Principe Domnitor şi instituţiile publice ale statului.
(4)Statul va fi organizat potrivit principiilor statului de drept creştin-democrat participativ şi social, în care domnia şi autoritatea aparţine legii care trebuie să exprime voinţa şi puterea poporului şi lui Dumnezeu şi în consecinţă Legea iniţiată, adoptată şi aplicată trebuie să respecte şi să înfăptuiască principiile, valorile supreme morale, spirituale şi sacre (creştine) pentru respectarea şi garantarea demnităţii omului, drepturilor şi libertăţile cetăţenilor, şi pentru libera dezvoltare a societăţii şi personalităţii umane, pentru asigurarea, respectarea şi înfăptuirea, echităţii, nediscriminării, dreptăţii, democraţiei creştine participative şi sociale, statului de drept, economiei de piaţă întemeiată pe obligaţia statului de a garanta echilibrul economic prin combaterea economiei subterane şi a evaziunii fiscale, prin relaxarea fiscalităţii prin reduceri sau scutiri de taxe pentru încurajarea şi stimularea liberei iniţiative, a concurenţei loiale, şi pentru realizarea unei protecţiei sociale corecte, care reprezintă valorile supreme şi sacre ale poporului şi idealurile Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(5) Statul exercită funcţia administrativă, funcţia legislativă şi funcţia judecătorească în ţară şi se organizează potrivit principiului statului de drept, meritocraţiei, separaţiei şi echilibrului între funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia judecătorească - în cadrul creştin-democraţiei participative  şi sociale constituţionale.
(6) Ţara îşi va schimba numele din România în Dacia şi trebuie definită ca fiind:
a) Teritoriul cu locuitorii(poporul) acestuia.
b) Patria eminamente creştină este definită ca fiind mediul natural, social, spiritual, cultural, civilizaţia, în care s-a născut, locuieşte sau se stabileşte cineva indiferent de convingerile sale religioase în spiritul toleranţei creştine şi al principiului potrivit căruia minoritatea se supune majorităţii. Climatul sau mediul propice de dezvoltare al cuiva sau a ceva.
(7) Democraţia participativă este forma de organizare şi de conducere a societăţii creştine care proclamă principiul fundamental potrivit căruia poporul are şi  autoritatea şi puterea de a decide prin consultarea sa asupra:
a) Formei de guvernare, restructurării instituţiilor statului pentru eficientizare şi rentabilizare.
b) Oportunităţii înfăptuirii unor proiecte de interes naţional, semnării şi adoptării unor tratate internaţionale.
c) Modalităţii de selectare pe criterii meritocrate şi pe bază de concurs a funcţionarilor de orice grad din instituţiile statului pentru depolitizarea completă a acestora.
d) Reformării şi modernizării învăţământului potrivit principiilor creştine şi ale ştiinţei creaţioniste care datorită faptului că ţara este eminamente creştină exclude  din sectorul public „ştiinţa evoluţionist - materialistă”- promotoarea ateismului în şcolile de toate gradele şi instituţiile de cercetare pentru desfiinţarea tacită a creştinismului ca religie naţională, având ca scop promovarea: religiei ateiste sau politeiste, falselor elite, nonvalorilor, corupţiei morale şi spirituale, inechităţilor, nedreptăţilor şi abuzurilor de tot felul.
(8) În Dacia, respectarea Constituţiei, a domniei şi supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, încălcarea dispoziţiilor sale de către reprezentanţii, legiuitorii şi funcţionari de orice grad ai statului se pedepseşte nediscriminatoriu potrivit principiilor „Nimeni nu este mai presus de lege” şi „Unităţii poporului şi egalităţii în drepturi a cetăţenilor”, Legii civile pentru recuperarea prejudiciului moral şi material, Legii penale şi altor legi speciale.
      2.ARTICOLUL 2 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine Constituţiei şi ţării care o va exprima prin poporul său, şi va fi reglementată potrivit principiilor fundamentale ale democraţiei creştine, participative şi sociale, care subordonează Constituţiei şi poporului statul şi organele sale administrative, legislative şi judecătoreşti stabilindu-i obligaţiile de a informa publicul corect şi de a se consulta şi de a negocia cu poporul în probleme de interes naţional. Reprezentanţii statului potrivit principiului transparenţei în raport de problemele aflate pe agendele de lucru ale instituţiilor  publice vor stabili un program de consultări populare cu toate partidele politice guvernamentale sau extraguvernamentale, reprezentanţii O.N.G. – urilor, ai societăţilor şi asociaţiilor civice, sondaje de opinie şi referendum, precum şi cu manifestanţii sau protestatarii neautorizaţi ai străzii indiferent de mărimea grupului.  
(2) Guvernul va fi condus de Principe. Ministerele vor fi în număr de şapte, iar acestea vor fi: 1.Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; 2.Ministerul Sănătăţii, Protecţiei Consumatorului şi Sanitar-veterinar; 3. Ministerul  Public, Internelor şi Apărării Naţionale; 4.Ministerul Economiei, Industriei şi Finanţelor; 5 Ministerul Afacerilor Externe; 6.Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii;7. Ministerul Dezvoltării Rurale, Agriculturii, Mediului, Apelor şi Silviculturii.
(3)In plan intern şi extern, organele centrale reprezentative ale ţării eminamente creştine sunt organizate potrivit principiului autonomiei şi unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor, şi acestea vor fi:
a) În plan politic, Principatul prin Principele ţării va fi unicul reprezentant al ţării din partea statului prin calitatea de Şef al statului, fiind subordonatul şi slujitorul poporului, şi al lui Dumnezeu, şi garantul Constituţiei şi legilor ţării, având obligaţia şi îndatorirea cunoaşterii, respectării şi înfăptuirii principiilor, valorilor şi legilor biblice şi moralităţii creştine.
b) În plan religios, Biserica Naţională prin Întâiul Episcop va reprezenta ţara ca Lider spiritual al majorităţii poporului şi calitatea de  Ierarh al Bisericii creştine naţionale îl subordonează şi-l pune în slujba poporului, a lui Dumnezeu şi a Bibliei[3], având obligaţia[4] şi îndatorirea cunoaşterii, respectării şi înfăptuirii principiilor, valorilor, drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie şi legile ţării.
(4) Executivul şi Legislativul se vor constitui prin alegeri libere, periodice şi corecte, candidaturile vor fi stabilite pe principiul meritocrat, avându-se în vedere competenţa, experienţa şi eficienţa în domeniu, integritatea profesională şi responsabilitatea asumate pentru domeniul ales.
(5)Funcţionarii de orice grad din subordinea Ministerelor vor fi selecţionaţi pe criterii meritocrate, numai prin concurs potrivit competenţei, integrităţii profesionale şi morale şi responsabilităţii.
(6) Nici un grup politic sau civic şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
       3. ARTICOLUL 3 se modifică, completează şi actualizează astfel:
       Teritoriul
(1) Teritoriul Daciei este inalienabil. Limitele teritoriale ale ţării nu pot fi schimbate sau rectificate decât prin voinţa majorităţii poporului exprimată prin referendum naţional, în virtutea unei legi organice.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi douăsprezece noi regiuni administrative care să respecte dimensiunile şi denumirile vechilor regiuni istorice româneşti. În condiţiile unei legi organice, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului dac nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
      4. ARTICOLUL 4 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului dac şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) Dacia este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică.
      5. ARTICOLUL 5 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Cetăţenia
(1) Cetăţenia dacă se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.
(2) Cetăţenia dacă nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.
      6. ARTICOLUL 6 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul la identitate
(1) Statul are obligaţia de a recunoaşte şi a garanta persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni daci.
      7. ARTICOLUL 7 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dacii din străinătate
Statul are obligaţia de a sprijini întărirea legăturilor cu dacii din afara frontierelor ţării şi de a acţiona pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.
      8. ARTICOLUL 8 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Pluralismul şi partidele politice
(1) Pluralismul în societatea dacă este o condiţie şi o garanţie a democraţiei creştine participative şi sociale constituţionale.
(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prezentei Constituţii şi ale legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor membrii şi simpatizanţi pe care îi reprezintă, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei creştine, participative şi sociale.
(3) Sunt interzise partidele cu doctrine antidemocratice şi anticreştine care au ca efect: manipularea, subjugarea şi exploatarea modernă a cetăţenilor, dictatura şi distrugerea creştinismului prin promovarea ateismului sau credinţelor străvechi păgâne, masonice şi luciferice prin metode şi tehnici neconvenţionale subvenţionate sau sponsorizate de către corporaţii financiare fictive şi oculte interne şi internaţionale care corup, şantajează sau intimidează politicieni cu funcţii reprezentative în stat pentru a înrobi şi subjuga economic poporul reprezentat de aceştia.
      9. ARTICOLUL 9 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.
      10. ARTICOLUL 10 se modifică, completează şi actualizează astfel.
      Relaţii internaţionale
România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.  
      11. ARTICOLUL 11 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul dac se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Legislativ, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care Dacia urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
      12. ARTICOLUL 12 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Simboluri naţionale
(1) Drapelul Daciei este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu; pe el va fi aplicat simbolul  drapelului dacic „balaurul cu cap de lup”.
(2) Ziua naţională a Daciei este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al Daciei este: „Din nou, Dacii liberi” de Adrian Păunescu.
(4) Stema ţării va fi „Acvila Bicefală”[5] pentru a evidenţia conducerea şi reprezentarea bicefală:politică  şi religioasă ale ţării la nivelul cel mai înalt,  cu respectarea principiului autonomiei funcţiei politice şi funcţiei religioase care coexistă şi se intercondiţionează reciproc pe acelaşi teritoriu în cadrul aceluiaşi popor eminamente creştin, compuse din:
a) Principele ţării ca Şef al statului democrat participativ creştin şi social;
b) Întâiul Episcop al ţării ca Lider spiritual al Bisericii creştine naţionale.
(5) Sigiliul statului va avea ca simbolul[6] geto-dacic de pe poarta Sanctuarului de la Sarmisegetuza.
      13. ARTICOLUL 13 se modifică, completează şi actualizează astfel:
Limba oficială
În Dacia, limba oficială este limba dacă.
      14. ARTICOLUL 14 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Capitala
Capitala Daciei este municipiul Bucureşti.
      TITLUL II
       Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
       CAPITOLUL I
       Dispoziţii comune
       15. ARTICOLUL 15 se modifică, completează şi actualizează astfel:
       Universalitatea  
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Reprezentanţii şi funcţionarii Administraţiei de stat şi Administraţiei Bisericeşti Naţionale în exercitarea atribuţiilor guvernamentale sau religioase beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate de constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute de acestea în temeiul principiilor: „Nimeni nu este mai presus de lege” şi „ unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor”.
(3) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
      16. ARTICOLUL 16 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, de persoanele care au cetăţenia dacă şi domiciliul în ţară, pe criterii meritocrate(înaltă calificare, competenţă, responsabilitate, integritate morală, spirituală şi profesională cu experienţă şi eficienţă în domeniu) şi pe bază de concurs organizat în condiţiile legii. Statul dac are obligaţia să garanteze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile renegocierii şi reconfirmării aderării Daciei la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în  Administraţiile publice locale.
      17. ARTICOLUL 17 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Cetăţenii daci în străinătate
Statul Dac are obligaţia să protejeze în străinătate ,nediscriminatoriu, pe toţi cetăţenii daci şi aceştia trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de patrie, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.
      18. ARTICOLUL 18 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Cetăţenii străini şi apatrizii
(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
      19. ARTICOLUL 19 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Extrădarea şi expulzarea
(1) Cetăţeanul dac nu poate fi extrădat sau expulzat din Dacia.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii daci pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care Dacia ca succesoare a României este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
      20. ARTICOLUL 20 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Dacia ca succesoare a României este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Dacia ca succesoare a României este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
      ARTICOLUL 21 
      Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
CAPITOLUL II
Drepturile şi libertăţile fundamentale
      ARTICOLUL 22
      Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.   
     ARTICOLUL 23
      Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
      ARTICOLUL 24
      Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
      ARTICOLUL 25
      Libera circulaţie
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
      21. ARTICOLUL 26 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Instituţiile publice  ale statului au obligaţia să respecte şi ocrotească viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
      22. ARTICOLUL 27 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Inviolabilitatea domiciliului şi reşedinţei
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia nici înarmat, nici neînarmat.
(2) În ipoteza unei violări de domiciliu sau reşedinţă prin agresiune asupra proprietarului sau locatarului soldată cu moartea invadatorului agresor, proprietarul şi locatarul vor fi prezumaţi ca fiind în autoapărare până la dovada contrarie.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.
      ARTICOLUL 28
      Secretul corespondenţei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
      ARTICOLUL 29
      Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
      23. ARTICOLUL 30 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare în limitele moralei creştine a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii şi obligaţia de a respecta morala creştină.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a respecta moralitatea creştină şi de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia morala şi credinţa creştină, demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege dezbinarea şi defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri şi credinţei creştine.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
      24. ARTICOLUL 31, se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Instituţiile publice ale statului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Reprezentantul, funcţionarul de orice rang şi legiuitorul care  nu respectă obligaţia de informare corectă a cetăţenilor va fi sancţionat prin demitere sau demisie, iar în caz de încălcare a legilor civile şi penale va suporta consecinţele legale.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice, şi dreptul la replică, în caz contrar persoana care şi-a încălcat obligaţia va fi sancţionată prin demitere sau demisie în societatea sau trustul în care a lucrat şi dacă a încălcat legea civilă sau penală va suporta consecinţele legale.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii se reglementează prin lege organică şi sunt obligate să respecte morala şi credinţa creştină, Constituţia, şi legile ţării.
      25. ARTICOLUL 32 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba dacă. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
      ARTICOLUL 33
     Accesul la cultură
(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale Daciei în lume.
      ARTICOLUL 34
      Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
      26. ARTICOLUL 35 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul are obligaţia de a recunoaşte şi garanta dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul are obligaţia să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
      ARTICOLUL 36
      Dreptul de vot
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
      27. ARTICOLUL 37 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi ca reprezentanţi ai instituţiilor statului, cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii pentru a-şi dovedi integritatea morală şi profesională, competenţa, experienţa şi eficienţa într-un domeniu de activitate trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta minimă de 50 de ani pentru orice funcţie executivă şi legislativă.
      28. ARTICOLUL 38 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condiţiile aderării Daciei ca succesoare a României la Uniunea Europeană, cetăţenii daci au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.
      29. ARTICOLUL 39 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Libertatea întrunirilor
(1)Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
(2) Instituţiile statului cu competenţă în materie au obligaţia angajării de negocieri cu manifestanţii manifestărilor populare prevăzute la alin(1), pentru rezolvarea solicitărilor în temeiul respectării şi garantării principiului unităţii poporului şi egalităţii între cetăţeni prevăzut de articolul 4.
      30. ARTICOLUL 40 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul de asociere
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei Daciei sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret, antidemocratic şi anticreştin sunt interzise.
      ARTICOLUL 41
      Munca şi protecţia socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
      31. ARTICOLUL 42 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Interzicerea traficului de persoane şi a muncii forţate
(1) Este interzis traficul sau comercializarea de persoane, prin recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea acestora, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de funcţie sau de drept sau profitând de vulnerabilitatea  sau imposibilitatea victimelor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului de către cel care are autoritate asupra altei persoane subordonate, în scopul exploatării şi ţinerii lor în stare de robie.
(2) Formele de trafic de persoane sunt:
a) Exploatarea sexuală: prostituţia forţată şi pornografia realizată prin constrângere.
b)Ţinerea unei persoane fizice sau persoane juridice în stare de servitute prin sărăcire forţată sau falimentare cauzată de neluarea de măsuri pentru restructurare, redresare, rentabilizare în scopul eficientizării economiei, industriei, agriculturii şi altor domenii de activitate din sectorul public, prin împovărare fiscală, cauzate de un reprezentant sau funcţionar al statului prin neglijenţă sau incompetenţă în serviciu, abuz de funcţie sau de drept prin crearea de privilegii necuvenite persoanelor obediente lui, care au ca efect  subminarea economiei, distrugerea industriei şi agriculturii, lipsa locurilor de muncă în domeniul public şi privat prin care se ajunge la o profundă criza morală şi economică de sistem.
(3) Pentru garantarea respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor, Statul are obligaţia de a  crea cadrul legislativ prin care va incrimina şi va sancţiona sever orice activitate infracţională ce implică fapte de comerţ sau trafic cu fiinţe umane în scopul înrobirii şi exploatării acestora. Cadrul legislativ va cuprinde  şi măsurile legale prin care instituţiile statului competente în materie vor asigura programe de asistenţă medicală şi de protecţie socială a victimelor aflate în cauză, precum şi programe de protecţie a martorilor implicaţi în soluţionarea unor infracţiuni de trafic de influenţă.
(4) Munca forţată este interzisă.
(5) Nu constituie muncă forţată:
a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
      ARTICOLUL 43
      Dreptul la grevă
(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
      32. ARTICOLUL 44 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra domeniului privat al ţării administrat de stat, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor decât în condiţii expres rezultate din aderarea României autoarea Daciei la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care Dacia prin România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât prin dezbatere şi consultare populară, numai pentru o cauză de interes naţional şi de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea va fi efectuată numai de instituţiile competente în materie ale statului, şi nu poate fi delegată unei instituţii private.  
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general şi naţional, instituţiile publice ale statului nu pot folosi subsolul unei proprietăţi private imobiliare, fără o prealabilă şi corectă informare, consultare şi acceptare populară, având obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile statului.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie şi lucrările de interes public vor fi suspendate până la soluţionarea litigiului.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii averii se dovedeşte în condiţiile legii.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.
      33. ARTICOLUL 45 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate şi stimulate prin măsuri legale care să elimine birocraţia, să acorde scutiri de taxe pentru persoane care îşi creează un loc de muncă pentru sine sau şi pentru alte persoane.
      ARTICOLUL 46
      Dreptul la moştenire
Dreptul la moştenire este garantat.
      ARTICOLUL 47
      Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
      ARTICOLUL 48
      Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
      ARTICOLUL 49
      Protecţia copiilor şi a tinerilor
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul este obligat să acorde alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5) Instituţiile publice ale statului au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
      34.ARTICOLUL 50 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Protecţia persoanelor cu handicap
(1)Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială.
(2)Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor, tutorilor şi îngrijitorilor persoanelor cu deficienţe grave şi foarte grave.
(3)Statul trebuie să asigure un cadru legislativ pentru crearea de cămine speciale pentru internarea nelimitată, tratarea şi supravegherea specializată a persoanelor cu handicap psihic grav şi foarte grav care pot constitui un pericol pentru membrii familiei sau a cărei îngrijire  necesită calificare în domeniu psihiatric.
      35. ARTICOLUL 51 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul de petiţionare
(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze instituţiilor publice ale statului prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor, cu excepţia petiţiilor formulate şi contrasemnate de părinţi în numele şi interesul copiilor minori, şi cele formulate şi contrasemnate de cetăţeni în numele şi interesul părinţilor sau altor rude până la gradul IV de rudenie sau persoane fără rude apropiate aflate în întreţinerea sau grija lor pentru deficienţe fizice şi psihice care sunt de natură să le împiedice exercitarea dreptului de petiţionare.
(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
(4) Instituţiile publice ale statului au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
      35. ARTICOLUL 52 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă contra cărora statul prin instituţiile competente pentru restabilirea adevărului şi dreptăţii şi pentru repararea prejudiciului trebuie să se îndrepte contra persoanei vinovate care va suporta toate rigorile legii.
      ARTICOLUL 53
      Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
      CAPITOLUL III
      Îndatoririle fundamentale
      36. ARTICOLUL 54 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege. Nerespectarea jurământului atrage demiterea sau demisia reprezentantului sau funcţionarului public şi dacă a săvârşit fapte producătoare de prejudicii va fi angajată şi răspunderea civilă sau penală după caz.
      ARTICOLUL 55
      Apărarea ţării
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.
      37. ARTICOLUL 56 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale care nu trebuie să fie împovărătoare pentru cetăţeni.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.
      ARTICOLUL 57
      Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
      CAPITOLUL IV
      Avocatul Poporului
      38. ARTICOLUL 58 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Angajarea şi rolul
(1) Avocatul Poporului este angajat prin concurs, pe durată nedeterminată, potrivit integrităţii morale şi profesionale, calificării, experienţei juridice de minim 10 ani cu rezultate remarcabile în domeniul juridic sau universitar pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt angajaţi tot prin concurs pe perioadă nedeterminată potrivit criteriilor meritocrate fiind specializaţi pe domenii de activitate.
(2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.
      38. ARTICOLUL 59 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Exercitarea atribuţiilor
(1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
(2) Instituţiile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.
      39. ARTICOLUL 60 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Raportul în Consiliului Legislativ al ţării
Avocatul Poporului prezintă Legislativului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
      40. TITLUL III se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Instituţiile  publice centrale ale ţării
      41. CAPITOLUL I se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Consiliul Legislativ al ţării
      SECŢIUNEA 1
      Organizare şi funcţionare
      42. ARTICOLUL 61 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Rolul şi structura
 Consiliul Legislativ al ţării este organul legiuitor al poporului dac şi unica instituţie legiuitoare a ţării.
      43. ARTICOLUL 62 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Alegerea Consiliului Legislativ al Ţării
(1) Consiliul Legislativ al ţării este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit noii legi electorale.
(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu pot obţine numărul necesar de voturi pentru a fi reprezentate în Consiliul Legislativ al ţării, se vor asocia în condiţiile legi şi vor forma Asociaţia Minorităţilor Naţionale din Dacia, vor adopta un statut propriu de funcţionare în care vor stabili ca prin rotaţie, fiecare minoritate să deţină şefia asociaţiei pe perioada unui mandat electoral în care va avea dreptul  de a desemna un reprezentant al tuturor minorităţilor în Consiliul Legislativ al ţării care trebuie să fie susţinut de 2/3 din majoritatea membrilor asociaţiei, în condiţiile noii legi electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi  în Consiliul Legislativ al ţării numai de un singur reprezentant agreat şi susţinut pe întreaga perioadă a mandatului de toate minorităţile membre ale asociaţiei.
(3) Consiliului Legislativ al ţării va  avea 24 de membri de înaltă calificare, probitate morală şi profesională cu o vechime de minim 10 ani şi o vastă experienţă şi eficienţă dovedită în domenii importante ale ţării: economic, juridic, ştiinţă, tehnică şi cercetare, educaţie şi învăţământ, sport, turism, agricultură, industrie, mine, petrol, geologie şi altele.
      44. ARTICOLUL 63 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Durata mandatului
(1) Consiliul Legislativ este ales pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Consiliul Legislativ al Ţării se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Consiliul Legislativ al Ţării  nou ales se întruneşte, la convocarea Şefului Statului, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor Parlamentului care îşi încheie activitatea se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Consiliu Legislativ al Ţării. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Consiliu Legislativ al Ţării.
      45. ARTICOLUL 64 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Organizarea internă
(1) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ al Ţării se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare Consiliului Legislativ al Ţării sunt prevăzute în bugetele aprobate de acesta.
(2) Consiliul Legislativ al Ţării îşi alege un birou permanent. Preşedintele Consiliului Legislativ al Ţării este ales pe durata mandatului. Ceilalţi membri ai biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. 
(3) Consiliul Legislativ al Ţării îşi constituie 4 comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Numai în situaţie de balotaj la voturile exprimate de comisii, preşedintele de comisie îşi va exercita dreptul de vot dublu pentru promovarea propunerii legislative care i se pare mai corectă şi oportună.
      46. ARTICOLUL 65 se modifică, completează şi actualizează:
      Şedinţele Consiliului Legislativ al Ţării
 (1) Consiliul Legislativ al Ţării îşi desfăşoară lucrările în şedinţe potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii legiuitorilor, pentru:
a) primirea mesajului Principelui Ţării;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) stabilirea statutului legiuitorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
i) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, cad în competenţa Consiliului Legislativ al ţării.
      47. ARTICOLUL 66 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Sesiuni
(1) Consiliul Legislativ al Ţării se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
(2) Consiliul Legislativ al Ţării se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Domnitorului, a biroului permanent al său, ori a cel puţin o treime din numărul legiuitorilor.
(3) Convocarea Consiliului Legislativ al Ţării se face de preşedintele acestuia.
      48. ARTICOLUL 67 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Actele juridice şi cvorumul legal
Consiliul Legislativ al ţării  adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.
      49. ARTICOLUL 68 se modifică, completează şi actualizează:
      Caracterul public al şedinţelor
(1) Şedinţele Consiliului Legislativ al Ţării sunt publice.
(2) Consiliul Legislativ al Ţării poate hotărî ca anumite şedinţe care privesc securitatea şi siguranţa ţării să fie secrete.
      50. SECŢIUNEA a 2-a se completează, modifică şi actualizează astfel:
      Statutul consilierilor legiuitori
      51. ARTICOLUL 69 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Mandatul reprezentativ al consilierilor legiuitori
(1) În exercitarea mandatului, legiuitorii sunt în serviciul poporului.
 (2) Orice mandat imperativ este nul.
      52. ARTICOLUL 70 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Mandatul consilierilor legiuitori
(1) Legiuitorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Consiliului Legiuitor al Ţării din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.
(2) Calitatea de consilier legiuitor încetează la data întrunirii legale a Consiliului Legislativ al Ţării nou ales sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
      53. ARTICOLUL 71 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Incompatibilităţi  
(1) Calitatea de Consilier legiuitor este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de stat sau funcţii private.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
      54. ARTICOLUL 72 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Imunitatea consilierilor  legiuitori
(1) Legiuitorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) În situaţia existenţei unei învinuiri sau acuzaţii prin care s-a întocmit un dosar de cercetare unui legiuitor suspectat de fapte ilegale sau ilicite, nu poate fi invocată imunitatea în apărarea sa, el având obligaţia să se supună legii ca orice alt cetăţean în temeiul principiului potrivit căruia: „Nimeni nu este mai presus de lege”.
(3) Un legiuitor căruia i s-a întocmit un dosar de cercetare care îi aduce atingere integrităţii morale şi profesionale, îşi va pierde de drept mandatul de consilier legiuitor, funcţia sa va fi declarată vacantă şi se vor lua măsurile legale pentru alegerea unui nou consilier legiuitor. La încheierea cercetării sau a judecăţii, dacă legiuitorul va fi găsit nevinovat, statul îi va plăti daune morale în condiţiile  constituţiei şi legilor, urmând  ca pentru restabilirea adevărului şi dreptăţii şi pentru recuperarea prejudiciului instituţiile abilitate ale statului să se îndrepte  în condiţiile legii împotriva persoanei vinovată de învinuirea nedreaptă prin care a vătămat integritatea profesională şi morală a unui cetăţean cu atribuţie publică.
      SECŢIUNEA a 3-a
      Legiferarea
     55. ARTICOLUL 73 se modifică, completează şi actualizează astfel:
     Categorii de legi
(1) Consiliul Legislativ al Ţării adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul consilierilor legiuitori, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
      56. ARTICOLUL 74 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Iniţiativa legislativă
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, membrilor Consiliului Legislativ al ţării sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot iniţiativă care obligatoriu iniţiativa populară va fi susţinută şi prezentată în Consiliul Legislativ de Principe ca Reprezentant al poporului. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin şapte regiuni ale ţării, iar în fiecare din aceste regiuni, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 14.300 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Consiliul Legislativ competent să îl adopte.
(4) Legiuitorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii Consiliului Legislativ al ţării competent să le adopte.
       57. ARTICOLUL 75 se modifică, completează şi actualizează astfel:
       Sesizarea Consiliului Legislativ al Ţării
(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Consiliului Legislativ al Ţării, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 3 aliniatul (1),(2) şi (3), 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 44 alineatul (4), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2),  articolul 80 alineatul (5),  articolul 83 alineatul (3), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
(2) Consiliul Legislativ al ţării sesizat se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
      58. ARTICOLUL 76 se completează, modifică şi actualizează astfel:
      Adoptarea legilor şi a hotărârilor
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Consiliului Legislativ al Ţării şi al Comitetului legislativ al său se adoptă cu votul majorităţii membrilor lor.
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în Consiliul Legislativ al Ţării.
(3) La cererea Principelui sau a unui ministru al Guvernului sau din proprie iniţiativă, Consiliul Legislativ al ţării poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului Consiliului Legislativ al ţării.
      59. ARTICOLUL 77 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Principelui ţării. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Principele poate cere Consiliului legislativ, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Principele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
      ARTICOLUL 78
      Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
      60. ARTICOLUL 79 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Comitetul Legislativ
(1) Comitetul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Consiliului Legislativ al Ţării, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei Daciei.
(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
      61. CAPITOLUL II se modifică, completează şi actualizează astfel:
       Principele Daciei
      62. ARTICOLUL 80 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Rolul şi prerogativele Principelui
(1) Principele va purta titulatura de Domn al ţării, iar in situaţia în care funcţia este ocupată de o femeie, Principesa va avea titulatura  de Doamnă a ţării. Principele trebuie să fie creştin pentru că reprezintă ţara care este eminamente creştină şi trebuie să fie garantul:
a) Credinţei creştine cu toate valorile, principiile, rânduielile şi legile  morale şi spirituale divine afirmate de Biblie.
b) Independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării şi al solidarităţii cetăţenilor.
(2) Principele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a instituţiilor publice ale statului şi este garantul unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor.
 (3)Pentru îndeplinirea corectă şi eficientă a rolului şi prerogativelor sale, Principele va avea în subordinea sa un Consiliu Consultativ format din 4 specialişti cu înaltă calificare, master şi doctorat cu vechime, experienţă şi eficienţă dovedite de rezultate profesionale considerabile, lăudabile sau premiate pe parcursul a minim 15 ani  în domeniile strategice în care s-au specializat.
(4)Consiliul Consultativ al Domnitorului va fi compus din:
a) Un Consilier Magistrat angajat prin concurs organizat de I.N.M. care îl va îndruma pe Principe să administreze şi să judece speţele aflate în competenţa sa în cadrul C.S.M, având dreptul să îl reprezinte în C.S.M. prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.
b) Un Consilier Militar  dintre ofiţerii  cu  grad de general sau amiral în armată specializat şi în drept internaţional cu experienţă în  probleme de politică externă care va fi angajat prin concurs organizat de Instituţia Universitară  cu cel mai înalt grad din armată, având dreptul să îl reprezinte pe Principe în C.S.A.T, în raporturile cu armata şi în relaţii de politică externă pe probleme militare şi diplomatice prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.
c) Un Consilier Manager cu studii economice administrative şi manageriale  cu licenţe, master, doctorat şi specializare în străinătate, având dreptul să-l reprezinte pe Principe în conducerea Guvernului şi în relaţii de politică externă pe probleme economice prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.
d) Un Consilier Evanghelist bun cunoscător al Evangheliei şi Bibliei care poate fi din orice Cult în temeiul principiului unităţii poporului şi solidarităţii cetăţenilor creştini Statul trebuie să rămână autonom de Biserica creştină Naţională şi de Cultele creştine recunoscute de lege şi în consecinţă este obligat să respecte creştinismul numai în raport cu Biblia nu şi cu dogmele teologice ale Bisericii naţionale şi ale tuturor Cultelor şi Denominaţiunilor, respectarea preceptelor biblice fiind suficiente să apere valorile, principiile şi morala monoteismului creştin. Consilierul evanghelist va fi examinat cu privire la cunoştinţele sale de către o comisie constituită din 13 membrii, doi din Biserica naţională şi câte un reprezentant al fiecărei Biserici creştine recunoscută prin lege, având dreptul să-l reprezinte pe Principe în relaţiile cu Biserica creştină naţională şi cu celelalte Culte creştine, prin delegare de competenţe expres prevăzute de Regulamentul Consiliului Consultativ al Principelui.
(5) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Consultativ al Principelui se stabilesc prin lege organică.
      63. ARTICOLUL 81 se modifică, completează şi actualizează astfel.
      Alegerea Principelui
(1) Principele ţării este creştin şi este ales prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret, corect şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Principe al Daciei decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
      64. ARTICOLUL 82 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Validarea mandatului, ungerea(mir-ungerea) de către  Liderul Bisericii Naţionale şi depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Principe este validat de Curtea Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată este uns(mir-uns) de Liderul Bisericii Naţionale şi apoi depune în faţa Consiliului Legislativ al Ţării în şedinţă, următorul jurământ:
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului dac, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia participativă, creştină şi socială, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Daciei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“.
      65. ARTICOLUL 83 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Durata mandatului
(1) Mandatul Principelui Daciei este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Şeful Statului al cărui mandat s-a încheiat îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Principele nou ales.
(3) Mandatul Principele poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
      66. ARTICOLUL 84 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) În timpul mandatului, Principele Daciei nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Principele Daciei se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1), (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
      67. ARTICOLUL 85 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Alegerea Guvernului
(1) Miniştrii Guvernului sunt aleşi prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret, corect şi liber exprimat.
(2) Înscrierea candidaturilor se va face uninominal pe fiecare minister în parte, candidaţii având obligaţia să îndeplinească condiţiile de înaltă ţinută morală şi probitate managerială fiind specializaţi în ţară sau în străinătate în domeniile aflate în jurisdicţia fiecărui minister.
(3)Pentru fiecare minister este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(4) În cazul în care nici unul dintre candidaţii unui minister nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi la fiecare minister.
(5) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Ministru al Guvernului decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
(6) În caz de vacanţă a unei funcţii în cadrul unui minister va fi confirmat în acea funcţie următorul candidat din al doilea tur sau din primul tur câştigat de către ministrul care şi-a pierdut mandatul, prin deces, boală gravă, demisie sau revocare în condiţiile legii.
      68. ARTICOLUL 86 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Conducerea Guvernului
Principele Daciei conduce  Guvernul personal sau prin delegare de competenţă.  
      69. ARTICOLUL 87 se modifică, completează şi actualizează astfel:
       Delegarea competenţei de conducere a Guvernului Consilierului Consultativ în domeniul managementului al Principelui, în unele situaţii stabilite prin lege.
(1) Principele Daciei este Liderul Guvernului şi dispune de dreptul de veto în cadrul acestuia.
(2) Principele Daciei conduce toate şedinţele Guvernului cu excepţia celor în care:
a)  Se află în străinătate în exercitarea atribuţiilor de politică externă.
b) Activitatea Guvernului se suprapune cu activitatea unei alte instituţii centrale a statului în care are atribuţii constituţionale de exercitat în condiţii de urgenţă care nu mai pot suferi amânare şi nici şedinţa Guvernului nu suportă amânare.  
c) Sănătatea nu-i permite să fie prezent.
 (3) Confirmă miniştrii aleşi de popor. Şi revocă miniştrii asupra cărora s-a început o cercetare.
(4)Confirmă funcţionarii admişi prin concurs în toate funcţiile publice centrale şi teritoriale şi-i revocă pe cei asupra cărora s-a început o anchetă.
(5) Actele emise prin delegare de competenţă sunt semnate în numele Principelui de Consilierul delegat cu competenţă de conducere a Guvernului.
      70. ARTICOLUL 88 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Mesaje
(1)Principele Daciei adresează Consiliului Legislativ mesaje cu privire la principalele probleme politice, economice sau de interes major naţional ale naţiunii.
(2) În mesajele sale va folosi ca formulă de introducere expresia: „IO[7] Domnul Daciei…”.
      71. ARTICOLUL 89 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Dizolvarea Parlamentului
(1) Principele Daciei poate să dizolve Consiliul Legislativ al Ţării, dacă Curtea Constituţională declară ca neconstituţionale trei legi consecutive adoptate de acesta.
(2) În cursul unui an, Consiliul Legislativ poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Consiliul Legislativ al Ţării nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Principelui Daciei şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
     72. ARTICOLUL 90 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Referendumul
Principele Daciei, după consultarea Partidelor politice guvernamentale şi extraguvernamentale, mişcărilor, asociaţiilor şi societăţilor civice,  poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
      73. ARTICOLUL 91 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Principele încheie tratate internaţionale în numele Daciei, negociate de miniştrii Guvernului, şi le supune spre ratificare Consiliului Legislativ al Ţării, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Principele, la propunerea Ministrului de externe, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Principele Daciei.
      74. ARTICOLUL 92 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Atribuţii în domeniul apărării
(1) Principele Daciei este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de Lider al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Legislativ al Ţării, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Principelui se supune ulterior aprobării Consiliului Legislativ al Ţării, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Principele Daciei ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Consiliului Legislativ al Ţării, printr-un mesaj. Dacă Consiliul Legislativ nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Consiliul Legislativ îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.
      75. ARTICOLUL 93 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Măsuri excepţionale
(1) Principele Daciei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Consiliului Legislativ încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Consiliul Legislativ nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
      76. ARTICOLUL 94 se modifică, completează şi actualizează astfel:
     Alte atribuţii
Principele Daciei îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
 (1) Este Liderul Suprem al Consiliului Legislativ al ţării şi conduce şedinţele acestuia atunci când participă la ele pentru a susţine iniţiativele populare sau pentru a-şi exercita dreptul de veto în Consiliul Legislativ al Ţării numai în situaţiile de balotaj la vot al celor 24 de legiuitori, pentru a fi promovate amendamentele pe care le consideră ca fiind cele mai corecte şi oportune, după ce în prealabil şi-a îndeplinit obligaţia de a informa corect şi a chema la consultări:
a) Partidele politice cu sau fără reprezentare în Guvern, mişcările, organizaţiile şi asociaţiile civice, şi alte categorii sociale care au un interes în promovarea sau nepromovarea legii, măsurii sau amendamentului controversat sau aflat în balotaj în probleme economice, de sănătate, de educaţie, financiare, fiscale şi altele care privesc dezvoltarea, progresul şi bunăstarea poporului.
 b) Liderul Bisericii creştine Naţionale, şi ceilalţi Lideri ai Cultelor creştine recunoscute prin lege în probleme care privesc reglementarea şi respectarea valorilor, principiilor, tradiţiilor, drepturilor individuale şi colective prevăzute de tratatele internaţionale care nu trebuie să încalce morala şi religia creştină.
 (2)Este Liderul  Suprem al C.S.M. şi conduce şedinţele acestuia numai în situaţia când participă la ele pentru exercitarea prerogativelor sale de garant al Constituţiei şi statului de drept.
(3) În temeiul unei  Legi organice Principele are „dreptul la judecată”[8] în procedură specializată urgentă numită „Ordonanţă Princiară” în complet de judecată special 1+4, compus din Principe ca Judecător Suprem de Onoare şi patru judecători specializaţi în judecarea cauzelor urgente pentru fapte deosebit de grave care pun în pericol siguranţa naţională în cazuri excepţionale expres prevăzute de lege  şi alte cauze speciale ce vor fi stabilite prin Legea organică în condiţiile articolului 126 alineatul (5) care va reglementa procedura de judecată specializată urgentă numită „Ordonanţă princiară” şi modul de compunere, funcţionare, precum şi atribuţiile şi domeniile excepţionale de judecată dată în competenţa completului specializat de judecată 1+4 ce va funcţiona în cadrul Funcţiei[9] Judecătoreşti potrivit legislaţiei şi procedurilor acesteia.
(4))Are drept de graţiere şi de amnistie politică, însă acesta nu se aplică în cazul miniştrilor, legiuitorilor sau magistraţilor condamnaţi.
(5)Conferă decoraţii şi titluri de onoare;.
(6)Acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral.
(7) Acordă graţierea individuală.
      77. ARTICOLUL 95 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Principele Daciei poate fi suspendat din funcţie de Consiliul Legislativ al Ţării, cu votul majorităţii legiuitorilor, după ce actele şi faptele sale au fost verificate de Curtea Constituţională şi au fost considerate încălcări grave ale Constituţiei şi după ce a fost înştiinţat şi Liderul Suprem al  Bisericii Naţionale care l-a uns în funcţie cu scopul de a confirma suspendarea printr-un Acord scris care în situaţia unui Balotaj la vot în Consiliu va fi echivalent cu votul care va asigura majoritatea necesară suspendării. Principele poate da Curţii Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Principelui.
      78. ARTICOLUL 96 se modifică, completează si actualizează astfel:
      Punerea sub acuzare
(1) Consiliul Legislativ al ţării, cu votul a cel puţin două treimi din numărul legiuitorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Principelui Daciei pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea legiuitorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Principelui  pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Principele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Principele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
      79. ARTICOLUL 97 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Vacanţa funcţiei
(1) Vacanţa a funcţiei de Principe al Daciei intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
 (2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Principe al Daciei, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Principe.
      80. ARTICOLUL 98 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Interimatul funcţiei
(1) Dacă funcţia de Principe devine vacantă ori dacă Principele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură de către Consilierul Consultativ pe probleme manageriale al Principelui.  
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88–90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
      81. ARTICOLUL 99 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Răspunderea Principelui interimar
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Principe săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.
      82. ARTICOLUL 100 se modifică, completează si actualizează astfel:
      Actele Principelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale extraguvernamentale şi de politică externă, Principele Daciei emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al Daciei. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Principele Daciei în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de Consilierii Consultativi ai Principelui corespunzător domeniilor pe care sunt repartizaţi.
      83. ARTICOLUL 101 se modifică, completează, şi actualizează astfel:
      Indemnizaţia şi celelalte drepturi
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
      CAPITOLUL III
      Guvernul
      84. ARTICOLUL 102 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Consiliul Legislativ al Ţării, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din Principe, miniştri şi înalţi funcţionari de stat angajaţi prin concurs în subordinea miniştrilor în temeiul unei legi organice.
      85. ARTICOLUL 103 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Învestitura
(1) Principele Daciei confirmă pe funcţie miniştrii după validarea alegerii acestora.
(2) Programul întocmit de miniştrii Guvernului se dezbate de Consiliul Legislativ al Ţării, în şedinţă publică. Consiliul Legislativ al Ţării acordă încredere  programului Guvernului cu votul majorităţii legiuitorilor.
      86. ARTICOLUL 104 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Jurământul de credinţă
(1) Miniştrii Guvernului vor depune individual, în faţa Principelui Daciei, jurământul de la articolul 82.
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.
      87.ARTICOLUL 105 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Incompatibilităţi
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de stat. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
      ARTICOLUL 106
      Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
      88. ARTICOLUL 107 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
      Conducerea Guvernului
(1) Principele conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Consiliului Legislativ al ţării rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
 (2) Dacă un membru al Guvernului se află în una din situaţiile prevăzute la articolul 106, următorul candidat ca număr de voturi obţinute pentru ocuparea funcţiei va fi validat pentru ocuparea acesteia, şi numai în situaţia în care şi el este în imposibilitatea de a prelua mandatul se organizează o nouă alegere, în termen de 45 de zile.
      89. ARTICOLUL 108 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
     Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Principe, şi se contrasemnează de doi miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Daciei. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
      90. ARTICOLUL 109 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
      Răspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Consiliului Legislativ al Ţării pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Numai Consiliul Legislativ al Ţării şi Procurorul General al Daciei au dreptul să ceară urmărirea penală a miniştrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Principele Daciei poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile miniştrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
      91. ARTICOLUL 110 se modifică, se completează si se actualizează astfel:
      Încetarea mandatului
(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor legislative generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Consiliul Legislativ a încrederii acordate programului de guvernare a cărui ineficienţă este evidentă.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de miniştrii noului Guvern.
      92. CAPITOLUL IV se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
      Raporturile Consiliului Legislativ al Ţării cu Guvernul
      93. ARTICOLUL 111 se completează şi se modifică astfel:
      Informarea Consiliului Legislativ al Ţării
(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului Consiliului Legislativ al ţării asupra activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de acesta, de comisiile Consiliului, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Miniştrii Guvernului au acces la lucrările Consiliului Legislativ al Ţării. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.
      94. ARTICOLUL 112 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
      Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
(1) Guvernul şi fiecare dintre miniştrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de legiuitori, în condiţiile prevăzute de regulamentele Consiliului Legislativ şi Comitetului de legiferare.
(2) Consiliul Legislativ poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
      95. ARTICOLUL 113 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
      Moţiunea de cenzură
(1) Consiliul Legislativ al Ţării, în şedinţă, poate retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul unanim al legiuitorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al legiuitorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa Consiliului Legislativ al ţării.
(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, legiuitorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
      96. ARTICOLUL 114 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
      Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Consiliului Legislativ al ţării, în şedinţă, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Principele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa Consiliului Legislativ al Ţării care are obligaţia să ţină cont de propunerile Principelui.
      97. ARTICOLUL 115 se modifică, se completează şi se actualizează astfel:
      Delegarea legislativă
(1) Consiliul Legislativ poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Dacă Guvernul încalcă competenţa legislativă delegată şi adoptă şi o lege organică sau mai multe, acestea sunt nule de drept şi Guvernul va fi destituit de Consiliul Legislativ prin Moţiune de cenzură votată cu două treimi din numărul legiuitorilor.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Consiliului Legislativ al ţării, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Consiliul Legislativ al Ţării, urmând să fie sesizat şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Consiliul, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Consiliul Legislativ al Ţării sesizat nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată.
(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
(7) Ordonanţele cu care Consiliul Legislativ de apărare al ţării a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
      CAPITOLUL V
      Administraţia publică
      SECŢIUNEA 1
      Administraţia publică centrală de specialitate
      ARTICOLUL 116
      Structura
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
       98. ALINEATUL (2) se modifică, completează şi actualizează astfel: Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca instituţii administrative autonome.
      99. ARTICOLUL 117 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Înfiinţarea
(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
(3) Instituţii administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
      100. ARTICOLUL 118 se modifică, completează si actualizează astfel:
      Forţele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei participativ creştine şi sociale constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care Dacia ca succesoare a României este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei instituţii statale este interzisă.
(5) Pe teritoriul Daciei pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
      ARTICOLUL 119
      Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.
      SECŢIUNEA a 2-a
      Administraţia publică locală
      ARTICOLUL 120
      Principii de bază
(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile depolitizării, descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.
      101. ARTICOLUL 121 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Autorităţi comunale şi orăşeneşti
(1) Autorităţile administraţiei publice (Primăriile), prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, vor fi conduse de manageri(primari) angajaţi prin concurs, potrivit principiilor meritocrate cu condiţia să fie absolvenţi de  studii universitare specializaţi în management, în condiţiile legii.
(2) Consiliile locale se desfiinţează, în temeiul principiului potrivit căruia legea este unitară pe tot cuprinsul patriei, căci legea este atributul exclusiv al Consiliului Legislativ al Ţării.
(3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
      102. ARTICOLUL 122 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Prefectul
(1) Fiecare judeţ va fi condus de un prefect  şi municipiul Bucureşti, angajat prin concurs în condiţiile legii potrivit principiului meritocrat având înaltă probitate morală şi profesională.
(2) Prefecţi ca reprezentanţi ai Administraţiilor Publice Regionale pe plan regional conduc serviciile depolitizate, deconcentrate ale regiunilor şi ale Administraţiei Publice Regionale pentru aplicarea unitară a legii în plan local la nivelul oraşelor şi comunelor.
(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Între prefecţi, pe de o parte, şi primari, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare, fiecare fiind subordonat domniei şi autorităţii Legii.
(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
      103. ARTICOLUL 123 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Administraţiile Publice Regionale
(1) Administraţiile Publice Regionale vor fi în număr de 12 şi vor fi înfiinţate, reglementate şi denumite prin lege organică în raport de dimensiunile şi denumirile fostelor Regiuni istorice ale ţării.
(2) Fiecare Administraţie Publică Regională va fi administrată de un Guvernator ales de către locuitorii fiecărei regiuni administrative prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret, corect şi liber exprimat în condiţiile legii electorale.
(3) Guvernatorul este reprezentantul Guvernului pe plan regional şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale pentru aplicarea unitară a legii în plan judeţean.
(4) Între Guvernatori, pe de o parte şi Prefecţi, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare, fiecare fiind subordonat doar domniei şi autorităţii legii.
(5) Guvernatorul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al Prefectului, în cazul în care consideră actul ilegal.
(6) Administraţia Publică Regională este organul administraţiei publice centrale pentru coordonarea activităţii  Administraţiilor Publice Judeţene(Prefecturile) şi Administraţiilor Publice Locale orăşeneşti şi comunale, în vederea realizării serviciilor publice de interes regional.
(2) Alegerea Guvernatorului, organizarea şi funcţionarea funcţiei sale se va face în condiţiile legii.
      104. CAPITOLUL VI se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Funcţia judecătorească
      SECŢIUNEA 1
      Instanţele judecătoreşti
      105. ARTICOLUL 124 se modifică, completează şi autentifică astfel:
      Înfăptuirea justiţiei
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii care exprimă voinţa, puterea şi autoritatea lui Dumnezeu şi a poporului.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
      106. ARTICOLUL 125 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii  sunt numiţi de C.S.M, sunt confirmaţi de Principele Daciei şi sunt inamovibili, în condiţiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt numai de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
      ARTICOLUL 126
      Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Consiliul legislativ la Ţării, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
     ARTICOLUL 127
Caracterul public al dezbaterilor
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
      ARTICOLUL 128
Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba dacă.
(2) Cetăţenii daci aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba dacă au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
      ARTICOLUL 129
      Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
      ARTICOLUL 130
      Poliţia instanţelor
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
      SECŢIUNEA a 2-a
     Ministerul Public
     ARTICOLUL 131
     Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
     ARTICOLUL 132
      Statutul procurorilor
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
      SECŢIUNEA a 3-a
      Consiliul Superior al Magistraturii
      107. ARTICOLUL 133 se completează, modifică şi actualizează astfel:
      Rolul şi structura
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este administratorul justiţiei în locul Ministerului de Justiţie şi este garantul independenţei actului de justiţie.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Consiliul Legislativ al ţării; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, validaţi de Consiliul Legislativ al Ţări; aceştia participă numai la lucrările în plen;
c) Principele Daciei, Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Principele Daciei prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă având calitate de Lider suprem onorific fără drept de vot.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).
     108. ARTICOLUL 134 se modifică, se completează şi actualizează astfel:
     Atribuţii
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Principelui Daciei confirmarea numirii în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.
      TITLUL IV
      Economia şi finanţele publice
      109. ARTICOLUL 135 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Economia
(1) Economia Daciei este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurentă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene şi principiile şi valorile creştine.
      110. ARTICOLUL 136 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine ţării, regiunilor istorice, judeţelor, oraşelor şi comunelor, şi este administrată de instituţiile statului de la nivel central, regional, judeţean şi local.
(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
      111. ARTICOLUL 137 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-regionale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.
      ARTICOLUL 138
      Bugetul public naţional
(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor, ale judeţelor şi regiunilor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Consiliului Legislativ al ţării.
(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
      112. ARTICOLUL 139 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Impozite, taxe şi alte contribuţii
(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
 (2) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
      113. ARTICOLUL 140 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Consiliului Legislativ al Ţării un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
(3) La cererea Consiliului Legislativ al ţării, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi selecţionaţi prin concurs pe criterii meritocrate cu înaltă probitate profesională şi morală sunt numiţi de Consiliul Legislativ al Ţării, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoieşte pe bază de concurs pe principii şi criterii meritocrate cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Consiliul Legislativ, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Consiliul Legislativ al ţării, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
     114. ARTICOLUL 141 se modifică, completează si actualizează astfel:
     Consiliul Economic şi Social
Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Consiliului Legislativ al ţării şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare.
      TITLUL V
      Curtea Constituţională
      115. ARTICOLUL 142 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Structura
(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Judecători sunt numiţi de C.S.M şi sunt confirmaţi pe funcţie de Principele Daciei.
(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
      ARTICOLUL 143
      Condiţii pentru numire
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
      ARTICOLUL 144
      Incompatibilităţi
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.
      ARTICOLUL 145
Independenţa şi inamovibilitatea
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
      116. ARTICOLUL 146 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Atribuţii
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Principelui Daciei, a Preşedintelui Consiliului Legislativ, a unei treimi de legiuitori din cadrul Consiliului Legislativ, a unei treimi din miniştrii Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea Preşedintelui Consiliului Legislativ al ţării, a unei treimi din legiuitorii Consiliului Legislativ al ţării;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Consiliului Legislativ al ţării şi Comitetului Legislativ al Consiliului, la sesizarea Preşedintelui Consiliului Legislativ sau a Preşedintelui Comitetului Legislativ al Consiliului, a unui grup de trei legiuitori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Principelui Daciei, Preşedintelui Consiliului Legislativ, a unui ministru al Guvernului sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Principelui Daciei şi confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Principe al Daciei şi comunică cele constatate Consiliului Legislativ al Ţării şi Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Principelui Daciei;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
      117. ARTICOLUL 147 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Deciziile Curţii Constituţionale
(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Consiliul Legislativ sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Consiliul Legislativ al ţării este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţiei de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al Daciei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
      TITLUL VI
      Integrarea euroatlantică
      118. ARTICOLUL 148 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Integrarea în Uniunea Europeană a României va fi recunoscută şi continuată de Dacia
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate,  a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Consiliul Legislativ al Ţării, Principele Daciei, Guvernul şi Funcţia judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite Consiliului Legislativ al Ţării proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.
      119. ARTICOLUL 149 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord va fi respectată şi continuată de Dacia
Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord s-a făcut prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
      TITLUL VII
      Revizuirea Constituţiei
      120. ARTICOLUL 150 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Iniţiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Principele Daciei la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul legiuitorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
      121. ARTICOLUL 151 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere în forma de guvernământ republicană , iar în noua formă de guvernare monarhică - Principatul Daciei trebuie adoptată de Consiliul Legislativ al ţării, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul legiuitorilor.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor în cazul vechii legislaturi.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
      ARTICOLUL 152
      Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul democrat participativ, creştin, social, naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului dac, forma monarhică de guvernământ - Principat electiv, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.
      TITLUL VIII
      Dispoziţii finale şi tranzitorii
      122. ARTICOLUL 153 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Intrarea în vigoare
Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. La aceeaşi dată, Constituţia României actualizată şi republicată în Monitorul oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003; modificată şi completată prin Legea 429/ 2003 de revizuire a Constituţiei României aprobată prin Referendumul naţional din 18–19 octombrie 2003 şi intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului Referendumului naţional din 18–19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României, este şi rămâne în întregime modificată, completată şi actualizată.
      123. ARTICOLUL 154 se modifică, completează şi actualizează astfel:
      Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.
(2) Comitetul Legislativ al Consiliului Legislativ al Ţării, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Consiliului Legislativ al Ţării sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.
      ARTICOLUL 155
      Dispoziţii tranzitorii
(1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire.
(2) Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi.
(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat al Principelui.
(4) Dispoziţiile cu privire la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire.
(5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
(6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare.
      ARTICOLUL 156
      Republicarea Constituţiei
Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al Daciei în termen de 5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Comitetul Legislativ al Consiliului Legislativ al ţării, cu reactualizarea denumirilor, numerotarea textelor.





[1] Din nou, Dacii liberi
Autor / Poet: Adrian Păunescu
Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.

Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reînviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.

Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.

Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.




[2] Principatul democrat participativ, creştin şi social va fi electiv, căci această formă de guvernare este inspirată din monarhia constituţională israeliană instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel( 1 Samuel capitolele 8-10), şi este actualizată şi adaptată la situaţia ţării noastre şi la învăţăturile evanghelice ale Domnului Isus Hristos, potrivit cărora toţi  oamenii care L-au primit, au crezut în El, au fost botezaţi în Numele Lui, şi se străduiesc să îşi păstreze integritatea până la întoarcerea Sa, au dreptul de a se numi „copiii lui Dumnezeu”(Ioan 1:12), „dumnezei”(Ioan 10:33 coroborat cu Psalm 82:6). Căci până la răstignirea, înălţarea şi proslăvirea(Evrei 8:1) Lui Isus Hristos, Duhul Sfânt  nu era în lume(Ioan 7:39) şi de aceea, renaşterea spirituală prin ungerea(Botezarea) divină cu Duh nu exista în lume decât în cazul preoţilor şi în cazul monarhilor motiv pentru care ei se considerau cu „sânge albastru”. Prin Botezul în Hristos dispare fiind abolită orice discriminare între monarhi şi cetăţeni, nobili şi săraci, între robi şi liberi, între bărbaţi şi femei, între naţiune şi minorităţi (Galateni 3:27). Deoarece toţi credincioşii devin copiii ai Aceluiaşi Dumnezeu al dumnezeilor, Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, născuţi din Duhul Sfânt prin credinţa în jertfa răscumpărătoare, mântuitoare şi sfinţitoare a Fiului lui Dumnezeu şi astfel în mod paradoxal toţi creştinii devin şi cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi membrii ai Dinastiei Divine având dreptul de a domni împreună cu Hristos în subordinea Lui. Şi acesta nu este singurul paradox din Biblie, căci mai sunt multe altele, ca de pildă: Hristos este şi „Mieluşelul lui Dumnezeu” care ridică păcatele Turmei, dar este şi Păstorul Cel Bun al acesteia. De aceea orice creştin bărbat sau femeie, dac sau minoritar cu cetăţenie  poate candida la funcţia de Principe al Daciei, dacă îndeplineşte condiţiile  legale privitoare la vârstă, educaţie, integritate profesională şi morală. În consecinţă dinastiile, şi clasele sociale nobilimea, burghezimea şi moşierimea sunt instituţii abolite de Botezul în Numele lui Hristos(Galateni 3:27). Orice creştin trebuie să înţeleagă că până la întoarcerea lui Hristos poate fi numai Principe pentru a conduce o ţară, şi că nu poate deveni rege sau împărat decât după revenirea lui Hristos (Matei 19:28; Luca 22:30; coroborate cu Apocalipsa 20:4) ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Apocalips 19:16) cu atribuţia de Judecător Suprem al Cerului şi al Pământului(Apocalipsă Capitolele 19-20).
[3] Iscându-se o ceartă între primii ucenici ai lui Hristos pe motiv că voiau să ştie cine este cel mai mare în funcţie între ei, Isus le-a zis astfel: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel care slujeşte. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Şi Eu sunt în mijlocul vostru ca Cel ce slujeşte la masă. Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea, vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”( Luca 22:24-30).Deci Dumnezeu - Tatăl prin Prorocul Samuel I-a pregătit Împărăţia lui Hristos şi prin naşterea Lui pe pământ L-a făcut moştenitor al tronului Regatului Iuda(Israelul de Sud după divizarea cauzată de idolatria şi moartea lui Solomon) şi al dinastiei lui David. Această mică împărăţie a fost desfiinţată de Imperiul Roman în timpul Răscoalei antiromane de eliberare a Israelului de sub ocupaţie romană în anul 70 după Hristos, şi odată cu ea au fost nimicite Cetatea Ierusalimului şi Templul lui Dumnezeu, poporul fiind nimicit în mare parte, iar supravieţuitorii fiind împrăştiaţi în imperiu. La refacerea Israelului ca stat în anul 1948 forma de guvernare adoptată a fost „republica” care a fost instituită de Roma antică. Astfel s-a împlinit prorocia lui Daniel 9:26 care prevestea că poporul unui domn care va veni după ce Unsul lui Dumnezeu va fi stârpit(răstignit) va nimici cetatea şi templul şi El nu va mai avea nimic nici regat, nici cetatea de reşedinţă, nici templu în Israel. Creştinii trebuie să înţeleagă că ei sunt cetăţeni ai Împărăţiei divine şi cereşti şi pământeşti câtă vreme sunt creştini într-o ţară eminamente creştină care nu se află sub ocupaţie laică sau păgână( Filipeni 3:20), iar ţară creştină trebuie să fie integrată nu doar în organisme internaţionale suprastatale, ci şi în Împărăţia lui Dumnezeu care nu este compatibilă cu republica laică instituită pe principiile nonvalorilor şi pseudo-ştiinţelor evoluţionist - materialiste.

[4] Obligaţia Bisericii de a fi supusă guvernării statului chiar si celui autocratic păgân care era numit în lume „stăpânire politică” în loc de guvernare(conducere politică prin reprezentare), a fost predicată de Apostolul Pavel care a zis: „ Oricine să fie supus stăpânirilor cele mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte lui Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda.
Dregătorii(administratorii, n. a.) nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ti fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.
El(stăpânitorul n. a.)este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este in slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune , şi să pedepsească pe cel ce face rău.
De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile(impozitele şi taxele, n. a.).CĂCI DREGĂTORII SUNT NIŞTE SLUJITORI AI LUI DUMNEZEU, FĂCÂND NECURMAT TOCMAI SLUJBA ACEASTA. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea”-(Romani 13:1-7). Dar când stăpânirea obedientă Mamonei (bogăţiei şi titlurilor nedrepte şi uzurpatoare)se răzvrăteşte şi contra lui Dumnezeu şi contra poporului pe care caută să-l înrobească, exploateze şi nimicească ca Faraonul egiptean pe poporul Israel, care în loc sa ridice sabia autorităţii contra nelegiuiţilor dimpotrivă el o ridică contra neprihăniţilor, atunci poporul lui Dumnezeu trebuie să iasă de sub acea robie guvernamentală faraonică pentru a pune din nou bazele unei noi forme de guvernare, aşa cum a făcut Moise alesul lui Dumnezeu pentru a  legifera, guverna şi implementa noul sistem de guvernământ de tip gintă (comunitate cu acelaşi strămoş) care avea ca lider un Cârmuitor cu atribuţie de judecător, ce a durat până la prorocul Samuel-ultimul succesor al lui Moise, când a fost modificat din nou sistemul de guvernare la cererea poporului cu acordul lui Dumnezeu, fiind transformat în monarhie constituţională în care cârmuitorul gintei era numit rege şi îşi păstra rolul de Judecător suprem al ţări(1 Samuel cap.8-10 pentru edificare vedeţi şi Cărţile biblice: Judecători I-II, Cronici I-II şi Regi I-II(Împăraţi I-II). Fostul sistem de guvernare „Patriarhia” fusese desfiinţată prin strămutarea poporului Israel în Egipt din cauza unei secete de 7 ani în timpul lui Iacov - ultimul Patriarh (Romani 9:5), numit metaforic „Israel”de către Dumnezeu pentru a evidenţia caracterul lui rebel, căci însemna „Cel ce se luptă cu Dumnezeu”- Geneza 32:28.
[5] “Acvila bicefala” simbolizează conducerea politico-religioasă  bicefală a unei ţări reprezentată printr-o formă de guvernare statală monarhic constituţională şi o rânduială de închinare apostolică Bisericească ilustrată metaforic şi de “carul cu doi boi” - care oglindeşte deopotrivă şi conducerea bicefală familială şi cea bicefală naţională, deţinută de tandemurile “soţ-soţie” şi “monarhul statului-liderul bisericii”, potrivit cărora  soţul este Tatăl-capul familiei şi-L simbolizează pe Dumnezeu Monarhul Atotputernic al universului şi naţiunii reprezentat pe pământ de un Rege, iar soţia este Mama-trupul din care se nasc fizic copii familiei şi oglindeşte metaforic  Duhul Sfânt(Viaţa Eternă căci “Eva” înseamnă viaţă, deoarece Dumnezeu dă  viaţă prin femeie) prin care suntem binecuvântaţi cu viaţă sfinţită, reprezentat duhovniceşte de Liderul Spiritual al Bisericii prin propovăduirea căruia sunt Botezaţi cu Duh Sfânt cei ce cred în răscumpărarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, se pocăiesc şi se botează în Numele Lui pentru “a se naşte a doua oară” sau renaşte duhovniceşte sau spiritual ca membrii Bisericii şi ca “copii ai lui Dumnezeu”- Ioan 1:12, şi “dumnezei”- Ioan 10:33; Ps.82:6). Conducerea bicefală întemeiată pe principiul autonomiei funcţiilor „soţ-soţie” ale familiei şi „monarh statal – ierarh religios” ale statului, în care din punct de vedere administrativ soţul este capul familiei, iar regele este capul naţiunii care include şi comunitatea religioasă numită Biserica vie-duhovnicească, ierarhie ce trebuie să funcţioneze până la întoarcerea Domnului Hristos, când ele vor avea o singură conducere „monocefală” netransmisibilă (Evrei 7:24) deţinută de Singurul Fiu Născut din Dumnezeu(Duhul Sfânt-Ioan 4:24) care a fost Uns de Însuşi Tatăl Ceresc cu toate Autorităţile Supreme de Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Apoc. 19:16 şi Patriarh al tuturor Neamurilor moştenită prin naştere de la Avraam) precum şi Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedec - Evrei 7:2), Singurul Om din Univers care poate gestiona etern, imuabil şi infailibil cele două autorităţi: cea statală şi cea bisericească instituind şi faptic Monarhia Absolută(Teocratică)- Împărăţia lui Dumnezeu de 1000 de ani profetici(eterni) de la momentul întoarcerii Sale - Apoc. 20:4 coroborat cu Matei 19:28, împărăţie care nu va putea fi nimicită şi nu avea sfârşit potrivit prorociilor biblice. Toate simbolurile divine au fost reinterpretate dogmatic de lideri politici atei, idolatri şi religioşi bogaţi ai lumii în scopul de a manipula, subjuga şi exploata naţiuni şi state, şi pentru a înlătura acest pericol trebuie doar să veghem cu maximă atenţie asupra modului de interpretare a acestora.
[6] Simbolul geto-dacic descoperit pe poarta Sanctuarului de la Sarmisegetuza este cel mai potrivit pentru a deveni sigiliul Daciei renăscute.
 
[7]  „IO” având semnificaţia spirituală la creştini „Infinitul (Eternitatea divină) în unitate duhovnicească(în Acelaşi Duh Sfânt) deplină cu omul”, datorită învăţăturilor Domnului Isus Hristos care în Rugăciune Sa către Tatăl a zis: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, CA ŞI EI SĂ FIE SFINŢIŢI PRIN ADEVĂR. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie UNA, cum Tu, Tată eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, ŞI EI SĂ FIE UNA ÎN NOI, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, PENTRU CA EI SĂ FIE UNA, CUM ŞI NOI SUNTEM UNA,-EU ÎN EI, ŞI TU ÎN MINE; PENTRU CA EI SĂ FIE ÎN CHIP DESĂVÂRŞIT UNA, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca   să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”- Ioan 17:18-24.   De asemenea şi Întâiul Ierarh al Bisericii creştin-apostolice a neamului trebuie să folosească în predicile sau propovăduirile sale o formulă de introducere asemănătoare, ca de pildă: „IO Prezbiterul Bisericii creştin-apostolice…”, precum şi orice creştin de rând poate folosi metaforic „IO” în loc de prenumele personal persoana I „eu” pentru a evidenţia comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu care prin credinţa în Hristos ne mântuieşte şi sfinţeşte îndumnezeindu-ne prin înfierea divină(Ioan 1:12 coroborat cu Ioan 10:33).

[8] „Dreptul de a judeca” şi calitatea de Judecător Suprem Ale Principelui vin din forma de guvernare monarhica constituţională instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel fiind moştenită astfel şi absolutizată (prin preluarea conducerii şi a statului şi a Bisericii)de Isus Hristos Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor(Apoc.19:16) cu atribuţii de Judecător Suprem al pământului (Apoc. 19:11; Isaia cap.11, Psalmul 72, şi altele). La fel şi cea de Legiuitor Suprem, de Lider Suprem al Guvernului şi al Armatei( de aceea Dumnezeu Se mai Numeşte şi Domnul Oştirilor).
[9] Termenul “Funcţie Judecătorească” îl înlocuieşte pe cel de “Autoritate Judecătorească” care conduce la ideea de Stat Nedemocratic Totalitar, căci “democraţie” semnifică autoritatea şi puterea poporului. Iar în loc de expresia improprie statului de drept numită „principiul separaţiei puterilor sau autorităţilor în stat” vom folosi sintagma „principiul separaţiei sau autonomiei  celor trei mari Funcţii ale statului”:  „Funcţia executivă”; „Funcţia Legislativă” şi „Funcţia Judecătorească”.